Nu orice comentariu merită publicat.
Sunt blogger din 2012.
Am început să public după ce fratele meu mi-a spus că scrisul m-ar putea ajuta să procesez traumele abuzurilor prin care trecusem. De atunci am publicat, am șters, am rescris, am învățat, m-am răzgândit, am greșit și am crescut.
În 14 ani am primit de toate.
Comentarii care m-au contrazis. Comentarii care m-au criticat. Comentarii care m-au enervat. Comentarii incomode. Comentarii foarte dure.
Le-am lăsat.
Nu am avut niciodată o problemă cu dezacordul.
Dacă îmi spui că greșesc, este în regulă.
Dacă îmi contești argumentul, este în regulă.
Dacă nu ești de acord cu ceea ce scriu, este în regulă.
Dacă îmi arăți că am omis ceva, este în regulă.
Chiar și o critică formulată prost sau foarte dur poate conține o idee, o observație, o experiență sau un argument care merită luat în considerare.
Un spațiu public în care sunt acceptate numai opiniile cu care suntem de acord nu este un spațiu de dialog.
Dar există o diferență între dezacord și răutate.
Iar eu am ajuns, în sfârșit, să o tratez ca pe o lege.
Nu orice comentariu este o opinie
Există comentarii care nu argumentează nimic.
Nu întreabă nimic.
Nu aduc nimic în discuție.
Nu încearcă să înțeleagă.
Sunt scrise pentru a înțepa, a umili, a provoca, a discredita sau a produce o reacție.
Uneori sunt atât de goale încât, dacă le elimini insulta, nu mai rămâne absolut nimic.
Ani întregi am considerat că trebuie să le las.
Am vrut să fiu corectă. Am vrut să acord tuturor prezumția de bună-credință.
Poate omul a avut o zi proastă.
Poate nu a înțeles.
Poate s-a exprimat prost.
Poate trece prin ceva.
Poate există un context pe care nu îl cunosc.
Poate are o problemă cu viața.
Poate are o problemă cu el însuși.
M-am săturat de „poate”.
Nu este responsabilitatea mea să găsesc explicația psihologică pentru fiecare om care alege să se poarte urât cu mine.
Nu este responsabilitatea mea să transform fiecare comportament rău intenționat într-un exercițiu de empatie.
Și, mai ales, nu este responsabilitatea mea să îi ofer spațiu.
Nu trebuie să înțeleg totul înainte să spun nu
Am încercat foarte mult timp să înțeleg.
De ce a făcut asta?
Ce i s-a întâmplat?
Ce îl determină?
Este frustrare?
Este invidie?
Este nevoie de atenție?
Este dorință de control?
Este răutate?
Este ceva patologic?
Poate fi oricare dintre acestea.
Dar nu am nevoie să aflu răspunsul pentru a spune:
Nu accept acest comportament în spațiul meu.
Asta am învățat, în cele din urmă, despre limite.
O limită nu apare din neant. Ea apare după ce ai constatat că un comportament este inacceptabil și ai decis că nu îl mai permiți.
Scriu despre abuz.
Există un motiv pentru care această chestiune a devenit atât de importantă pentru mine.
De zeci de ani studiez comportamentul uman. Scriu despre traumă generațională, traumă complexă, abuz narcisic, comportamente patologice și efectele lor asupra celorlalți.
Am studiat suficient aceste lucruri încât să nu mai pot trata orice comportament ca pe un eveniment fără context.
Pentru cineva care nu a trecut prin abuz, un comentariu răutăcios poate părea doar un comentariu răutăcios.
Pentru cineva care a trăit ani de invalidare, umilire, control și intruziune, încă o intruziune nu este doar o propoziție apărută sub un articol.
Nu spun că un comentariu, luat izolat, produce automat o traumă.
Spun ceva mult mai simplu:
oamenii nu pornesc toți din același loc și nu toate comportamentele au același impact asupra tuturor.
Iar după ani întregi petrecuți încercând să procesez ceea ce mi s-a făcut, nu mai consider că este o virtute să rămân disponibilă pentru noi surse de abuz doar pentru că am fost educată să fiu „bună”.
Procesarea nu înseamnă să rămâi disponibil pentru orice.
Am șters două comentarii astăzi
După 14 ani de blogging, le-am șters.
Nu pentru că erau negative.
Nu pentru că mă contraziceau.
Nu pentru că mă criticau.
Le-am șters pentru că nu aveau nimic de spus în afară de răutate.
Și aici s-a întâmplat ceva interesant.
Nu am simțit satisfacție.
Nu m-am simțit puternică.
Nu am avut sentimentul că am câștigat.
Am simțit tristețe.
Tristețea că un om poate intra într-un spațiu în care altcineva a pus timp, muncă, experiență, rațiune și poate alege să-l otrăvească.
Dar tristețea nu este motiv să păstrez comentariul.
Nu sunt obligată să ofer spațiu doar pentru că cineva l-a cerut
Cred că acest lucru trebuie spus foarte clar, mai ales pentru cei dintre noi care am fost învățați să respectăm orice om și orice opinie.
Respectul pentru o persoană nu înseamnă respect pentru orice face.
Libertatea de exprimare nu creează o obligație pentru mine de a publica orice se scrie pe blogul meu.
Faptul că cineva a scris un comentariu execrabil nu îi conferă automat dreptul de a-l vedea publicat.
Blogul meu nu este un tribunal.
Nu trebuie să păstrez fiecare lucru care ajunge la mine pentru ca lumea să poată constata cât de multe sunt dispusă să suport.
Și nu mai vreau să confund toleranța cu lipsa limitelor.
Am permis prea mult spațiu
Comentariile aberante m-au rănit de multe ori.
M-au făcut să mă îndoiesc de mine.
M-au făcut să nu mai public.
Au existat perioade în care nu am spus ceea ce gândeam pentru că mă temeam de reacția care ar putea urma.
Și poate că una dintre cele mai mari greșeli ale mele a fost să cred că trebuie să le demonstrez acestor oameni că nu mă pot răni.
Nu trebuie să demonstrez asta.
Pot să închid ușa.
Atât.
Bună-credință nu înseamnă naivitate.
Cu toții greșim. Dar greșeala nu este același lucru cu răutatea
Am scris lucruri de care astăzi îmi este rușine.
Am avut opinii pe care nu le mai susțin.
Am formulat unele lucruri prost.
Astăzi le-aș spune altfel.
Asta este schimbarea.
Oamenii se pot schimba.
Pot învăța.
Pot recunoaște că au greșit.
Pot corecta.
Un argument poate fi îmbunătățit.
O opinie poate fi schimbată.
O greșeală poate fi reparată.
De aici începe dialogul.
Dar dialogul presupune să existe ceva de discutat.
Răutatea nu devine argument doar pentru că este scrisă sub forma unei opinii.
Și da, scriu despre oameni care folosesc reacția celuilalt ca sursă de putere
Tocmai de aceea mă interesează foarte mult ceea ce se întâmplă atunci când scopul unei interacțiuni nu este schimbul de idei, ci producerea unei reacții.
Furia celuilalt poate deveni recompensa.
Explicațiile lui pot deveni combustibil.
Timpul lui poate deveni resursa consumată.
Atenția lui poate deveni obiectivul.
În asemenea situații, răspunsul nu este întotdeauna o argumentație mai bună.
Uneori răspunsul este absența răspunsului.
Nu pentru că ai pierdut.
Ci pentru că ai înțeles că nu orice interacțiune merită continuată.
Refuz să mai pun găleata în mijlocul sufrageriei
Întotdeauna se va găsi cineva care să arunce cu noroi.
Nu pot controla asta.
Pot controla însă dacă îi pun găleata în mijlocul sufrageriei.
Spațiul este limitat.
Atenția este limitată.
Energia este limitată.
Iar eu nu mai vreau să iau din spațiul oamenilor pentru care scriu pentru a-l pune la dispoziția celor care vin doar să-l polueze.
Scriu pentru oamenii care pot să nu fie de acord fără să umilească.
Pentru oamenii care pot critica fără să abuzeze.
Pentru oamenii care înțeleg că într-un dialog există și celălalt.
Pentru oamenii care încă știu diferența dintre fermitate și cruzime, dintre critică și umilire, dintre dezacord și abuz.
Nu mai vreau să recompensez zgomotul doar pentru că face zgomot.
După jumătate de secol, aleg altfel
După 50 de ani de viață și 25 de ani dedicați studiului comportamentului uman, am văzut suficientă abuzare, exploatare și cruzime cât să nu mai consider toleranța nelimitată o virtute.
Am petrecut prea mult timp observând ce li se întâmplă oamenilor care sunt învățați să tolereze prea mult, să înțeleagă prea mult și să se îndoiască prea mult de propriul discernământ.
Nu vreau să mai reproduc asta în propriul meu spațiu.
Așa că, astăzi, 5 octombrie 2026, aleg să spun foarte simplu:
Nu mai acord prezumția de bună-credință unui comportament care nu o justifică.
Nu trebuie să demonstrezi că meriți să fii respectată înainte de a pune o limită.
Și nu trebuie să primești în casa ta pe oricine bate la ușă.
Nu orice voce merită spațiu.
Nu orice opinie trebuie publicată.
Nu orice provocare merită un răspuns.
Și uneori, cel mai sănătos lucru pe care îl poți face este:
ștergi și mergi mai departe.
Actualizare – iulie 2025
Din 2023, m-am concentrat tot mai mult pe fundamentele nevăzute ale comportamentului uman, în special pe mecanismele neurodezvoltării, traumei și abuzului. Nu am părăsit zona de autoajutor – dimpotrivă, i-am adăugat o bază neuropsihologică solidă, coerentă, și ancorată în cercetare.Astăzi scriu și studiez în mod activ formele de suferință care nu au încă limbaj. Am propus spectrul aneurotimiei ca o umbrelă conceptuală pentru cinci forme de neurodivergență afectivă: asenzoria, afantazia, anauralia, anhedonia și asexualitatea – condiții greu de recunoscut, dar profund relevante pentru mulți dintre noi.
Dacă simți că ai trăit stări greu de explicat, dacă nu te-ai regăsit în explicațiile clasice, poate te vei regăsi în această perspectivă nouă asupra suferinței psihice și a dezvoltării.
Descoperă mai multe aici:
– De la scriitor de cărți de autoajutor la cercetător în neuropsihologie
– Spectrul aneurotimiei: neurodivergența arelațională și dezvoltarea psihică
Recunoștința mea este profundă.
Ia-ți destinul în mâini și publică-ți singur/ă munca chiar acum! GRATUIT!
Dacă nu ți-e frică de recenzorii nemiloși și până să fii publicat/ă de o casă de editură tradițională, publică singur/ă GRATUIT pe:- Google Partners – numai cărți electronice
- Draft2Digital – cărți electronice și cărți tipărite
- ori alte edituri virtuale. Sunt foarte multe.
Dacă nu ai cont bancar în care să primești banii din vânzarea cărților.
Cred că știi de PayPal, însă, nu toate platformele de publicare, acceptă un cont de PayPal.Adică, în acest cont pot primi orice valută și rămâne în forma originală (nu se schimbă automat în alte valute).
Are logică ce scriu?
Consider că-i un lucru foarte mare să ai un cont multi-currency.
Succesul tău să nu depindă niciodată de falimentul altora.
Postări
.jpg)
_J.jpg)
Niciun comentariu
Întrebările și opiniile sunt binevenite, chiar dacă sunt critice.
Respect este cuvântul de ordine.
Toate comentariile sunt moderate: dacă conțin spam, limbaj licențios, ofense și atacuri la persoane, nu vor fi publicate.
Mulțumesc și spor la muncă.